Site Overlay

Ediția a III-a (7 – 11 iunie 2009)

 A fost o ediție de criză, cu buget zero, dar care ne-am dorit foarte mult să aibă loc, având în vedere reușita celorlalte două ediții și așteptările pe care le creasem deja publicului. Spre surpriza noastră, am avut onoarea să trecem în program artiști care nu doar că au acceptat să joace sau să susțină ateliere și colocvii pro bono, dar au venit și au stat în Târgoviște din fonduri proprii: Teatrul Național Kaze din Tokio, trupa lui Yain Napier, Ulrike Dopfer (directoare a Teatrului Meta din München), Frider Schuller (poet și regizor, Berlin), Sebastian Vlad Popa, Cătălin Ștefănescu, studenți ai UNATC „I.L. Caragiale” București, trupa rock Prometeu din Râmnicu-Vâlcea.

Date fiind circumstanțele nefavorabile, nu am mai putut da acestei ediții tema pe care ne-o doream, pentru că am fost nevoiți să-i acceptăm pe cei care ne acceptau așa, cu buget 0. Ironia sorții a făcut ca festivalul să se deschidă cu titlul „Der Bettler” („Cerșetorul”) de Bertolt Brecht, spectacol prezentat de Teatrul Kaze din Tokio. Trupa a venit însoțită de Excelența sa Yoshinobu Higashi, Ambasadorul Japoniei în România, care s-a declarat încântat de modul cum a fost primit și de o viitoare colaborare culturală mai amplă cu Teatrul „Tony Bulandra”.

În ciuda limitărilor financiare și nu numai, creativitatea nu ne-a lipsit. Moderatorul și redactorul Cătălin Ștefănescu a susținut un colocviu tocmai pe această temă. Ulrike Dopfer a vorbit despre influența lui Jerzy Grotowski în teatrul contemporan într-o epocă în care teatrul era cenzurat și reprezenta o activitate de nișă a celor revoltați și neînțeleși. Babelogopedia, workshop-ul susținut de Sebastian Vlad Popa, ne-a ajutat să reafirmăm identitatea artistică a festivalului într-o perioadă de mare instabilitate: Babel nu are nevoie de nimic pentru că Babel are totul. […] Nici dacă te duci la Avignon sau Edinburg, secțiunea IN, n-ai garanția că urci trepetele paradisului și că te fixezi acolo. Dacă ar fi să văd diferența dintre mai multe festivaluri de profil, mai degrabă aș vedea-o în existența sau absența unui spațiu de întâlnire al artiștilor prezenți la festival. Adică sunt festivaluri în care trupele vin și pleacă rapid și sunt festivaluri în care există un spațiu anume conceput de întâlnire la finalul zilei și care, de cele mai multe ori, e mai pasionant și mai fertil chiar decât contactul cu producțiile artistice propriu-zise. Așa este și Târgoviște.

Cunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor, întrebată, cu umor, dacă a făcut o fixație pentru Târgoviște, a răspuns: Nici nu e greu. Am verificat: anul acesta e mai bine decât la Cannes. Târgoviște dă dependență.

Expoziția de afiș polonez a animat foaierul teatrului și a reprezentat un real interes pentru publicul numeros al fiecărei seri.