Istoric

Home »  BABEL F.A.S.T. »  Istoric

Ediția I
(13 – 17 iunie 2007)

În cel de-al cincilea an de existență, ajuns la maturitate artistică, Teatrul „Tony Bulandra” a găsit resursele necesare pentru a organiza prima ediție, ediția pilot, a Festivalului Babel. Elemente a fost tema-cupolă sub care au fost reunite toate evenimentele programate pe parcursul a cinci zile. Trimiterea era către cele cinci elemente esențiale ale vieții: pământ, apă, foc, lemn și metal. Cel din urmă element este definitoriu pentru cultura asiatică. Spre deosebire de celelalte patru elemente care au sens unidirecțional (pământul – stabilitate, încredere; focul – activitatea, mișcarea rapidă; apa – emoția, sensibilitatea; lemnul – creșterea, progresul), metalul este simbolul îmbinării contrariilor: concentrare, dar și flexibilitate. Una dintre principalele motivații de a da viață acestui festival a fost dorința de a pune față în față termeni oximoronici: unicitatea în diversitate. Astfel ediția pilot conținea toate cele cinci elemente ce ne doream să călăuzească edițiile viitoare.

Evenimentele au fost încadrate în trei secțiuni: Spectacol, Dialog și Atelier, cu minimum două acțiuni pe zi în cadrul fiecărei secțiuni. Au avut loc și lansări de carte, animații stradale, concerte, precum și o paradă.

Printre cei care au susținut încă de la început inițiativa de a organiza acest festival amintim Revista Respiro (apărută în anul 2000 la New York), UNITER, Teatrul de Stat din Van, Turcia. Proiectul Respiro își manifestă solidaritatea cu inițiativa dumneavoastră de a organiza Babel FAST, Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște, inițiativă față de care manifestăm numeroase afinități culturale, și anume acelea de a explora noi spații și paradigme culturale, de a fi o galerie de idei și o arenă de opinii din toate colțurile lumii.

În urma participării la festival, actrița Laura Vasiliu declara: Întorcându-mă de la Cannes (unde filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, în care fusese protagonistă, câștigase Palme d’Or), nu m-am simțit cu nimic păgubită de atmosfera de la Târgoviște. Dimpotrivă. Euforia mi-a fost prelungită, am avut din nou senzația de împlinire. […] Da, m-a impresionat acest Festival. M-a impresionat pentru că nu mă așteptam ca în condițiile lipsei de bani, a unei echipe abia formate și a unui oraș indiferent să se reușească un festival de calibrul celor din marile orașe europene. Și nu exagerez cu nimic. Spectacolelor de o reală calitate artistică încadrate avangardei teatrale mondiale li s-a alăturat acea minunată desfășurare stradală pusă la cale de directorul Mihai Constantin Ranin și de scenograful Valentin Codoiu, culminând în concerte și focuri de artificii. Cultura, rafinamentul, bunul gust, întâlnirile cu artiștii au fost menite să asigure succesul.

Tot sub impresia celor cinci zile petrecute la Târgoviște, Compania Torna și Teatrul Slug din Bulgaria scriau: Festivalul vostru a fost minunat – spectacole foarte interesante și, în același timp, foarte diferite: de la piese scurte de studio la evenimente stradale spectaculoase, de la teatrul expresivității corporale la teatrul psihologic, festivalul a acoperit toate cerințele.

De asemenea, Kemâl Bașar, directorul artistic al Teatrului din Ankara, ne-a trasmis gândurile lui: Niciunul dintre participanți nu ar putea spune că festivalul se afla la ediția pilot. O organizare foarte bună, profesionistă, spectacole care au început la timp și, aspectul cel mai important, un program plin și de o înaltă calitate artistică. Exemple de producții care m-au marcat sunt: „Brâncuși – Sărutul” în regia lui Horațiu Mihaiu, extrem de originala „O vară fierbinte pe Iza” în regia lui Mihai Mănuțiu, sărbătoarea artistică „Frida” în regia lui MC Ranin și spectacolul stradal „Porcii” al Teatrului Biuro Podrozy din Polonia.

Scott Johnston, directorul artistic al Companiei Scottworkers and John Sampson Band se exprima astfel: Tocmai ne-am întors de la ediția pilot a Festivalului Babel și am simțit că trebuie să vă felicităm pentru găzduirea unui asemenea eveniment extraordinar. Nivelul de excelență demonstrat de trupele locale, naționale și internaționale poate fi comparat cu ceea ce vezi adesea la festivaluri mult mai mari și deja stabile. Ca și scoțian, știu că ne mândrim cu faptul că suntem o țară ospitalieră. Ospitalitatea celor din Târgoviște a fost ireproșabilă din toate punctele de vedere. Pot spune, cu mâna pe inimă, că ne-am simțit ca acasă în timpul vizitei noastre.

Prima ediție a Festivalului Babel a găzduit trupe din Polonia, Bulgaria, Armenia, Turcia, Franța, Anglia, Scoția, Coreea de Sud și bineînțeles, România.


Ediția a II-a
(13 – 18 iunie 2008)

A reunit artiști din România, Lituania, Franța, Germania, Elveția, Coreea, Armenia și Polonia în jurul temei Superstiții. Superstițiile, asemenea teatrului, au rădăcini în ritualul religios, dar reprezintă o credință nescrisă în magie, în spirite bune și rele, în vrăji, în semne prevestitoare și în numere fatidice. Tema a avut un mare potențial ce a putut fi exploatat artistic, pentru că superstițiile generează conflicte între gândire și simțire și alcătuiesc un tablou complex al personajelor, o lume ferecată în mister, cu deschidere spre o altă dimensiune, asemănătoare celei din romanele lui Gabriel Garcia Márquez.

Unul dintre invitații importanți ai acestei ediții a fost regizorul lituanian Oskaras Koršunovas cu spectacolul „Chip de foc”, piesă scrisă de dramaturgul Marius von Mayenburg, care spunea că nu a încercat să șocheze prin intermediul acestui text, ci recunoștea că el însuși este dominat de frică și vrea să descopere cauzele care o determină. Superstițiile se nasc tocmai dintr-o frică ancestrală față de ceea ce se află dincolo de înțelegerea noastră ca ființe umane.

Un colocviu susținut de renumitul teatrolog și profesor George Banu intitulat „Cabina actorului. Superstiții” a reprezentat, de asemenea, un punct de interes. A arătat cât de strânsă este legătura dintre teatru și conceptul de superstiție și a scos la iveală anumite obiceiuri de culise care până atunci reprezentau un tabu pentru spectatori și, de ce nu, și pentru oamenii de teatru.

Nu au lipsit miturile Greciei antice înviate de spectacole precum „Elektra” al Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiul Secuiesc și „Femeile din Trahis”, spectacol al teatrului gazdă.

Jocurile cu flăcări și artificii susținute de artiștii circului din Besançon au animat fiecare seară, amintind de mitul peșterii, când datorită focului și a umbrelor pe care acesta le forma pe pereții peșterii a luat naștere prima formă de teatru.

Concertul de percuție și dansul afro au îmbogățit atmosfera festivalului, făcând trimitere la manifestări tribale care sunt pentru nativii africani atât o formă de comunicare cu zeitățile lor, cât și o neîndoielnică manifestare artistică, un spectacol-ritual de unde rezultă costumele, măștile pe care le poartă sau modul cum își pictează fața și corpul.

Între ritual și angoasă, între mit și efectul supraaglomerării informaționale s-au încadrat toate manifestările artistice ale acestei ediții, vorbind despre complexitatea omului și a relației lui cu supranaturalul, într-un nou și neobosit demers de a încerca să ne înțelegem pe noi și între noi.

Întâlnirile între artiști întâmplate cu ocazia participării la cea de-a II-a ediție au dus la ulterioare colaborări. Spațiul care a facilitat începutul unor fructuoase relații profesionale a fost Clubul Festivalului, unde în fiecare seară se țineau constructive și prietenoase dezbateri, care aveau ca unic moderator dragostea pentru teatru.


Ediția a III-a
(7 – 11 iunie 2009)

 A fost o ediție de criză, cu buget zero, dar care ne-am dorit foarte mult să aibă loc, având în vedere reușita celorlalte două ediții și așteptările pe care le creasem deja publicului. Spre surpriza noastră, am avut onoarea să trecem în program artiști care nu doar că au acceptat să joace sau să susțină ateliere și colocvii pro bono, dar au venit și au stat în Târgoviște din fonduri proprii: Teatrul Național Kaze din Tokio, trupa lui Yain Napier, Ulrike Dopfer (directoare a Teatrului Meta din München), Frider Schuller (poet și regizor, Berlin), Sebastian Vlad Popa, Cătălin Ștefănescu, studenți ai UNATC „I.L. Caragiale” București, trupa rock Prometeu din Râmnicu-Vâlcea.

Date fiind circumstanțele nefavorabile, nu am mai putut da acestei ediții tema pe care ne-o doream, pentru că am fost nevoiți să-i acceptăm pe cei care ne acceptau așa, cu buget 0. Ironia sorții a făcut ca festivalul să se deschidă cu titlul „Der Bettler” („Cerșetorul”) de Bertolt Brecht, spectacol prezentat de Teatrul Kaze din Tokio. Trupa a venit însoțită de Excelența sa Yoshinobu Higashi, Ambasadorul Japoniei în România, care s-a declarat încântat de modul cum a fost primit și de o viitoare colaborare culturală mai amplă cu Teatrul „Tony Bulandra”.

În ciuda limitărilor financiare și nu numai, creativitatea nu ne-a lipsit. Moderatorul și redactorul Cătălin Ștefănescu a susținut un colocviu tocmai pe această temă. Ulrike Dopfer a vorbit despre influența lui Jerzy Grotowski în teatrul contemporan într-o epocă în care teatrul era cenzurat și reprezenta o activitate de nișă a celor revoltați și neînțeleși. Babelogopedia, workshop-ul susținut de Sebastian Vlad Popa, ne-a ajutat să reafirmăm identitatea artistică a festivalului într-o perioadă de mare instabilitate: Babel nu are nevoie de nimic pentru că Babel are totul. […] Nici dacă te duci la Avignon sau Edinburg, secțiunea IN, n-ai garanția că urci trepetele paradisului și că te fixezi acolo. Dacă ar fi să văd diferența dintre mai multe festivaluri de profil, mai degrabă aș vedea-o în existența sau absența unui spațiu de întâlnire al artiștilor prezenți la festival. Adică sunt festivaluri în care trupele vin și pleacă rapid și sunt festivaluri în care există un spațiu anume conceput de întâlnire la finalul zilei și care, de cele mai multe ori, e mai pasionant și mai fertil chiar decât contactul cu producțiile artistice propriu-zise. Așa este și Târgoviște.

Cunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor, întrebată, cu umor, dacă a făcut o fixație pentru Târgoviște, a răspuns: Nici nu e greu. Am verificat: anul acesta e mai bine decât la Cannes. Târgoviște dă dependență.

Expoziția de afiș polonez a animat foaierul teatrului și a reprezentat un real interes pentru publicul numeros al fiecărei seri.


Ediția a IV-a
(16 – 21 iunie 2014)

 După un nedorit hiatus de cinci ani, a IV-a ediție a Festivalului Babel a însemnat o revenire în forță. Tema a fost Vorbire și a reunit artiști vorbitori ai unor limbi neobișnuite, precum persana, limba popoarelor Saami, limba Mapadungun, în încercarea de a crea primul festival dedicat unor minorități lingvistice, atât ca limbaj uzual, cât și în sensul limbajului artistic.

Am avut invitați din 20 de țări: Chile, Brazilia, Franța, Catalonia, Țara Bascilor, Spania, Suedia, Olanda, Germania, Italia, Ucraina, Ungaria, Kosovo, Bulgaria, Israel, Turcia, Iran, India, Marea Britanie, cărora li s-a alăturat desigur și România. În consecință, formele de exprimare scenică au variat: teatru de artă, teatru de păpuși, dans tradițional, balet, dans contemporan, artă plastică și sculptură sonoră, muzică, teatru de stradă. Nu au lipsit workshop-urile și discuțiile libere susținute de personalități care au îndrăgit festivalul nostru, precum Irina Margareta Nistor și Ioana Crăciunescu, alături de alți invitați de seamă. Târgoviște s-a transformat astfel într-unul dintre cele mai cosmopolite și vibrante orașe din România.

Festivalul a început în forță cu un spectacol susținut de compania italiană TeArca Onlus, un  grup de douăzeci de actori profesioniști, cu însușiri speciale, având în vedere că doisprezece dintre ei sunt fie complet nevăzători, fie parțial afectați de orbire. Ei au ilustrat în cel mai concret mod că înainte de orice s-a aflat Cuvântul – autoexpresiv și atotcuprinzător.

În plus, am avut onoarea să fie alături de noi Milena Sidorova, absolventă magna cum laude a Academiei Regale de Balet din Londra, câștigătoare a Bursei Prix de Lausanne și a multor premii internaționale pentru balet și coregrafie.

Și în materie de muzică ne-am bucurat de varietate și unicitate: Susheela Raman din Marea Britanie, care a reușit să combine sonoritățile indiene și pakistaneze cu cele jazz, rock și pop, Tal „Tula” Ben Ari din Israel, care a cântat melodii în șase limbi întâlnite în jurul Mediteranei, Kanizsa Csillagai – țiganii băieși din Ungaria și nordul Serbiei, Iordache – unul dintre fondatorii trupei Sarmale Reci, saxofonist al trupei Kumm și formația Trei Parale, care ne-au cucerit cu muzica lăutărească a secolului XIX.

Au adăugat programul încă un plus de bucurie și imaginație spectacolele și activitățile pentru copii: pictură interactivă, teatru de păpuși, teatru de animație, teatrul care utilizează tehnici uluitoare de lucru cu baloane, pălării și alte obiecte aparent banale, cărora le insuflă o vitalitate nebănuită.

Această ediție a confirmat faptul că Babel este tot atât de mult un festival, pe cât este o stare de spirit. Să vii la Babel înseamnă să înveți ceva nou, să înveți mereu noi și noi termeni ai vorbirii artistice. Babel nu are limbă de comunicare, el are vibrație de comunicare, are dans dezlănțuit de comunicare. (Selina Georgescu). Speranţa noastră este ca Babel să devină, cu fiecare ediție, un Babel autentic, întors în oglindă: nu un Babel al neînţelegerilor dintre limbi, ci un Babel al întâlnirilor, al armoniei, al înţelegerii şi al iubirii. (MC Ranin)


Ediția a V-a
(1 – 12 iunie 2015)

A reprezentat un adevărat regal în ceea ce privește palmaresul Festivalului Babel, având în vedere diversitatea producțiilor jucate pe parcursul a douăsprezece zile. Nici nu putea fi altfel, de vreme ce tema acestei ediții a fost Culori, cu un spectru care a depășit rogvaivul prin numărul mare al producțiilor prezentate, în alegerea cărora s-a ținut seama de ireproșabila calitate artistică. Această ediție a găzduit spectacole din Anglia (reprezentată de nimeni altcineva… ci chiar de Royal Shakespeare Company), Armenia, Coreea de Sud, Franța, Iran, Israel, Italia, Portugalia, România, Scoția, Ucraina și Ungaria. Festivalul a avut două etape: între 1 și 5 iunie s-a desfășurat Festivalului Păpușilor Vii, dedicat teatrului de animație, iar între 6 și 12 au fost programate restul evenimentelor specifice formatului original: teatru de stradă, dans, muzică. Culorile i-au bucurat atât pe cei mici, prin povești precum: „Cei trei purceluși”, „Peter Pan”, „Hänsel și Gretel”, cât și pe cei mari, prin spectacolele inedite din țările amintite.

Regizorul Alexandru Hausvater afirma: Teatrul Tony Bulandra și Festivalul Babel sunt perle în cultura românească. Actorul George Mihăiță a observat: Când la un festival ai 150 de voluntari elevi din licee, asta spune foarte multe despre dorința unui director de a face teatru cu adevărat. Nici impresia pe care a avut-o actorul și directorul Teatrului Act din București, Marcel Iureș, nu este mai prejos: Am venit inspirat aici. Am mai fost o dată acum câțiva ani buni. Am înțeles că e bine dezvoltat și orașul, și publicul, și teatrul. Așa că am venit ca la o casă bună, unde avem și de ce să venim și cu ce să plecăm: cu impresii și cu sentimente bune de tot.

În cadrul acestei ediții a fost scos la rampă spectacolul „Rozmarin sau măghiran” (text al autorului portughez António José da Silva, cu pseudonimul „O Judeu”), în regia lui João Mota, fost asistent al renumitului regizor Peter Brook și director al Teatrul Național din Lisabona. Colaborarea dintre Teatrul „Tony Bulandra” și Teatrul Comuna de Pesquisa (fondat de João Mota) a dat naștere unei comedii autentice. João Mota povestea: Este a doua oară când vin la Festivalul Babel. La Teatrul Național din Lisabona, prin Institutul Cultural Român, l-am cunoscut pe directorul MC Ranin, care m-a invitat să montez o piesă aici, la Babel, alături de Teatrul Comuna. Am propus un clasic – Shakespeare, Molière – dar Ranin mi-a spus: „De ce nu o piesă portugheză?” Atunci i-am propus piesa „Rozmarin sau măghiran”, a fost de acord și așa am venit. La Târgoviște îmi place foarte mult, oamenii sunt afectuoși precum portughezii. […] Există însă și o rigoare foarte mare, disciplină și precizie.

Jurnalistul și criticul de teatru german Dieter Topp a fost la fel de plăcut impresionat și a scris un articol despre Babel, care se regăsește în multe publicații online din Germania și chiar din Austria. Notăm un fragment: Ediția din 2015 a Festivalului Babel a demonstrat că echipa Teatrului „Tony Bulandra” a pășit pe drumul cel bun și că acest eveniment teatral devine un punct de interes real pentru iubitorii de festivaluri și pentru turiștii culturali din străinătate. Prin tot ce a prezentat a reușit să ofere României o cu totul altă imagine, una foarte pozitivă.


Ediția a VI-a
(4 – 12 iunie 2016)

Elementul care unește și face ca toate manifestările artistice să conveargă este tema dată fiecărei ediții. În 2016, Festivalul Babel are ca temă, în jurul căreia adună toate producțiile prezentate, Corpul.

În spectacolele și evenimentele din programul festivalului, corpul nu este niciodată privit în sine. El mai exprimă ceva, se află în acțiune sau devine voit stană de piatră. Veți putea surprinde toate nuanțele pe care acesta le capătă în perpetua lui pendulare între plămadă de lut și lăcaș al sulfletului, între simplă unealtă și nobil obiect de artă.

Alături de piesele care se joacă pe scenă, veți putea lua parte la concerte inedite, spectacole de stradă și numere de circ. Toate testează limitele corpului. Corpul în Babel FAST este aici și acum: acum îi este foame, acum îi este somn, acum plânge, acum simte durerea, acum strigă, acum se bucură… da, chiar aici, în fața ochilor noștri. Cu o singură condiție: să privim cu sufletul!


Ediția a VII-a
(2 – 11 iunie 2017)

Tema ediției din 2017 a fost SUNETUL.

Suntem în epoca vitezei. Trăim înconjurați de alarme: cea de la telefon, de la memento, de la mașină, claxoane, sirene… toate ne imprimă un ritm trepidant, dar și sincopat.

Viteza sunetului este, după viteza luminii, a doua cea mai mare din univers. Dacă lumina se lasă mai greu prinsă (panouri solare sau fotografie), sunetul este mai exploatat. Alegem acest cuvânt pentru că ne gândim la toate mesajele subliminale conținute de diverse reclame, la sunete care induc anumite stări sau gânduri, la muzica din prezent.

 

Sunetul e vocea naturii.
Și Cuvântul e sunet.
Îl rostești.
Îl auzi.
Îl șoptești.
Îl țipi.
Acestea sunt nuanțe. Dar Cuvântul e sunet.
Sunetul e un altfel de Cuvânt.
Așa numitele „necuvântătoare” cuvântă prin sunet.

Așadar, o altă mare piesă din componența teatrului este Sunetul. Când toate replicile s-au epuizat, mai rămâne una eternă: liniștea. Care e tot sunet. O auzi țiuind, dacă nu o va fi întrerupând ropotul aplauzelor.