A reunit artiști din România, Lituania, Franța, Germania, Elveția, Coreea, Armenia și Polonia în jurul temei Superstiții. Superstițiile, asemenea teatrului, au rădăcini în ritualul religios, dar reprezintă o credință nescrisă în magie, în spirite bune și rele, în vrăji, în semne prevestitoare și în numere fatidice. Tema a avut un mare potențial ce a putut fi exploatat artistic, pentru că superstițiile generează conflicte între gândire și simțire și alcătuiesc un tablou complex al personajelor, o lume ferecată în mister, cu deschidere spre o altă dimensiune, asemănătoare celei din romanele lui Gabriel Garcia Márquez.
Unul dintre invitații importanți ai acestei ediții a fost regizorul lituanian Oskaras Koršunovas cu spectacolul „Chip de foc”, piesă scrisă de dramaturgul Marius von Mayenburg, care spunea că nu a încercat să șocheze prin intermediul acestui text, ci recunoștea că el însuși este dominat de frică și vrea să descopere cauzele care o determină. Superstițiile se nasc tocmai dintr-o frică ancestrală față de ceea ce se află dincolo de înțelegerea noastră ca ființe umane.
Un colocviu susținut de renumitul teatrolog și profesor George Banu intitulat „Cabina actorului. Superstiții” a reprezentat, de asemenea, un punct de interes. A arătat cât de strânsă este legătura dintre teatru și conceptul de superstiție și a scos la iveală anumite obiceiuri de culise care până atunci reprezentau un tabu pentru spectatori și, de ce nu, și pentru oamenii de teatru.
Nu au lipsit miturile Greciei antice înviate de spectacole precum „Elektra” al Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiul Secuiesc și „Femeile din Trahis”, spectacol al teatrului gazdă.
Jocurile cu flăcări și artificii susținute de artiștii circului din Besançon au animat fiecare seară, amintind de mitul peșterii, când datorită focului și a umbrelor pe care acesta le forma pe pereții peșterii a luat naștere prima formă de teatru.
Concertul de percuție și dansul afro au îmbogățit atmosfera festivalului, făcând trimitere la manifestări tribale care sunt pentru nativii africani atât o formă de comunicare cu zeitățile lor, cât și o neîndoielnică manifestare artistică, un spectacol-ritual de unde rezultă costumele, măștile pe care le poartă sau modul cum își pictează fața și corpul.
Între ritual și angoasă, între mit și efectul supraaglomerării informaționale s-au încadrat toate manifestările artistice ale acestei ediții, vorbind despre complexitatea omului și a relației lui cu supranaturalul, într-un nou și neobosit demers de a încerca să ne înțelegem pe noi și între noi.
Întâlnirile între artiști întâmplate cu ocazia participării la cea de-a II-a ediție au dus la ulterioare colaborări. Spațiul care a facilitat începutul unor fructuoase relații profesionale a fost Clubul Festivalului, unde în fiecare seară se țineau constructive și prietenoase dezbateri, care aveau ca unic moderator dragostea pentru teatru.
It brought together artists from Romania, Lithuania, France, Germany, Switzerland, Korea, Armenia and Poland around the theme of Superstitions. Superstitions, like theatre, have their roots in religious ritual, but represent an unwritten belief in magic, in good and evil spirits, in spells, in omens and in fateful numbers. The theme had great potential that could be exploited artistically, because superstitions generate conflicts between thinking and feeling and create a complex picture of the characters, a world locked in mystery, with an opening to another dimension, similar to that in the novels of Gabriel Garcia Márquez.
One of the important guests of this edition was the Lithuanian director Oskaras Koršunovas with the show „Fire Face”, a play written by playwright Marius von Mayenburg, who said that he did not try to shock through this text, but admitted that he himself is dominated by fear and wants to discover the causes that determine it. Superstitions are born precisely from an ancestral fear of what lies beyond our understanding as human beings.
A colloquium held by the renowned theater scholar and professor George Banu entitled “The Actor’s Cabin. Superstitions” was also a point of interest. It showed how close the connection is between theater and the concept of superstition and revealed certain backstage customs that until then represented a taboo for spectators and, why not, for theater people as well.
There was no shortage of myths of ancient Greece, revived by shows such as “Elektra” by the “Tomcsa Sándor” Theater in Odorheiul Secuiesc and “Women of Trahis”, a show by the host theater.
The games with flames and fireworks held by the artists of the Besançon circus enlivened every evening, recalling the myth of the cave, when thanks to the fire and the shadows it formed on the walls of the cave, the first form of theater was born.
The percussion concert and the Afro dance enriched the atmosphere of the festival, referring to tribal manifestations that are for the African natives both a form of communication with their deities and an undoubted artistic manifestation, a ritual-performance from which the costumes, masks they wear or the way they paint their faces and bodies result.
All the artistic manifestations of this edition were framed between ritual and anguish, between myth and the effect of information overload, speaking about the complexity of man and his relationship with the supernatural, in a new and tireless approach to trying to understand ourselves and each other.
The meetings between artists that occurred during the participation in the second edition led to subsequent collaborations. The space that facilitated the beginning of fruitful professional relationships was the Festival Club, where constructive and friendly debates were held every evening, which had as their sole moderator the love of theater.