A fost o ediție de criză, cu buget zero, dar care ne-am dorit foarte mult să aibă loc, având în vedere reușita celorlalte două ediții și așteptările pe care le creasem deja publicului. Spre surpriza noastră, am avut onoarea să trecem în program artiști care nu doar că au acceptat să joace sau să susțină ateliere și colocvii pro bono, dar au venit și au stat în Târgoviște din fonduri proprii: Teatrul Național Kaze din Tokio, trupa lui Yain Napier, Ulrike Dopfer (directoare a Teatrului Meta din München), Frider Schuller (poet și regizor, Berlin), Sebastian Vlad Popa, Cătălin Ștefănescu, studenți ai UNATC „I.L. Caragiale” București, trupa rock Prometeu din Râmnicu-Vâlcea.
Date fiind circumstanțele nefavorabile, nu am mai putut da acestei ediții tema pe care ne-o doream, pentru că am fost nevoiți să-i acceptăm pe cei care ne acceptau așa, cu buget 0. Ironia sorții a făcut ca festivalul să se deschidă cu titlul „Der Bettler” („Cerșetorul”) de Bertolt Brecht, spectacol prezentat de Teatrul Kaze din Tokio. Trupa a venit însoțită de Excelența sa Yoshinobu Higashi, Ambasadorul Japoniei în România, care s-a declarat încântat de modul cum a fost primit și de o viitoare colaborare culturală mai amplă cu Teatrul „Tony Bulandra”.
În ciuda limitărilor financiare și nu numai, creativitatea nu ne-a lipsit. Moderatorul și redactorul Cătălin Ștefănescu a susținut un colocviu tocmai pe această temă. Ulrike Dopfer a vorbit despre influența lui Jerzy Grotowski în teatrul contemporan într-o epocă în care teatrul era cenzurat și reprezenta o activitate de nișă a celor revoltați și neînțeleși. Babelogopedia, workshop-ul susținut de Sebastian Vlad Popa, ne-a ajutat să reafirmăm identitatea artistică a festivalului într-o perioadă de mare instabilitate: Babel nu are nevoie de nimic pentru că Babel are totul. […] Nici dacă te duci la Avignon sau Edinburg, secțiunea IN, n-ai garanția că urci trepetele paradisului și că te fixezi acolo. Dacă ar fi să văd diferența dintre mai multe festivaluri de profil, mai degrabă aș vedea-o în existența sau absența unui spațiu de întâlnire al artiștilor prezenți la festival. Adică sunt festivaluri în care trupele vin și pleacă rapid și sunt festivaluri în care există un spațiu anume conceput de întâlnire la finalul zilei și care, de cele mai multe ori, e mai pasionant și mai fertil chiar decât contactul cu producțiile artistice propriu-zise. Așa este și Târgoviște.
Cunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor, întrebată, cu umor, dacă a făcut o fixație pentru Târgoviște, a răspuns: Nici nu e greu. Am verificat: anul acesta e mai bine decât la Cannes. Târgoviște dă dependență.
Expoziția de afiș polonez a animat foaierul teatrului și a reprezentat un real interes pentru publicul numeros al fiecărei seri.
It was a crisis edition, with a zero budget, but one that we really wanted to take place, considering the success of the other two editions and the expectations we had already created among the public. To our surprise, we had the honor of including artists in the program who not only agreed to play or hold workshops and colloquiums pro bono, but also came and stayed in Târgoviște with their own funds: the Kaze National Theater in Tokyo, Yain Napier’s band, Ulrike Dopfer (director of the Meta Theater in Munich), Frider Schuller (poet and director, Berlin), Sebastian Vlad Popa, Cătălin Ștefănescu, students of UNATC „I.L. Caragiale” Bucharest, the rock band Prometeu from Râmnicu-Vâlcea.
Given the unfavorable circumstances, we could no longer give this edition the theme we wanted, because we had to accept those who accepted us like that, with a 0 budget. The irony of fate made the festival open with the title “Der Bettler” (“The Beggar”) by Bertolt Brecht, a show presented by the Kaze Theater in Tokyo. The troupe was accompanied by His Excellency Yoshinobu Higashi, the Ambassador of Japan to Romania, who declared himself delighted with the way he was received and by a future broader cultural collaboration with the “Tony Bulandra” Theater.
Despite financial limitations and not only that, we did not lack creativity. Moderator and editor Cătălin Ștefănescu held a colloquium on this very topic. Ulrike Dopfer spoke about the influence of Jerzy Grotowski in contemporary theater in an era when theater was censored and represented a niche activity of the revolted and misunderstood. Babelogopedia, the workshop held by Sebastian Vlad Popa, helped us reaffirm the artistic identity of the festival in a period of great instability: Babel needs nothing because Babel has everything. […] Even if you go to Avignon or Edinburgh, the IN section, you have no guarantee that you will climb the steps of paradise and that you will settle there. If I had to see the difference between several festivals in this field, I would rather see it in the existence or absence of a meeting space for the artists present at the festival. That is, there are festivals where the bands come and go quickly and there are festivals where there is a specific space designed for meeting at the end of the day and which, most of the time, is more passionate and fertile even than contact with the actual artistic productions. That is also the case with Târgoviște.
The well-known film critic Irina Margareta Nistor, asked, with humor, if she had made a fixation on Târgoviște, answered: It is not difficult. I checked: this year it’s better than Cannes. Târgoviște is addictive.
The Polish poster exhibition enlivened the theater foyer and was of real interest to the large audience each evening.